Notificarea comment-ului lui tudor, care a rasarit printre cateva scrisori de la EYP Austria si alte notificari de pe Facebook, mi-a trzit bucatica de materie cenusie in care era memorata existenta acestui blog. Astfel, am hotart sa mai contribui la el, varsandu-mi o parte din ganduri pe acest taram virtual care nu are incotro doar sa te ASCULTE.
In aceasta lume care, desi nu foarte indepartata geografic de a noastra, este, totusi, atat de diferita, omul isi pune intrebari si isi da raspunsuri. Problema e ca raspunsul nu e niciodata concret, astfel nu e niciodata satisfacator, ba, mai mult, chiar deschide calea spre noi intrebari... Da stiu... cam vag si ciudat, nu? Pai... asta sunt eu... omul care vede lucruri pe care multi nu le vad si nu vede ceea ce cu totii vad... adica ciudat...
Recitind pasajul pe care tocmai l-am scris realizez ca nu prea spun multe ci, mai degraba, ma rotesc in jurul aceluias punct care e si el ca o pata... nedefinita... imprecisa... o pata care nu ar trebui sa fie...
Sa elaborez: intr-o lume unde INDIVIDUALISMUL este stapan peste tot si toate, anumiti parametrii umani pe care m-am zbatut sa ii mentin ai mei dealungul existentei mele, si care pentru mine erau importanti, aici se dizolva in imensul vid interuman al unei societati, aparent extrem de diferite fata de cea din care provin eu. Deja sunt aici de ceva vreme insa nu pot nici acum sa nu raman stupefiat de atitudinea pasiva a tuturor persoanelor, care, parca, intodeauna se uita drept si nepasatori de lumea inconjuratoare, mergand pe drumul lor aproape la fel de robotic si calculat ca si conductoarele din cipurile iPod-urilor sau iPhone-urilor care le sunt singura companie. Dilema mea este adancita si mai tare atunci cand, contrar tuturor celorlalti, ma opresc si ma uit in jur pentru a vedea atata arta, atata splendoare si atata istorie si spiritualitate care emana din toate cladirile din jur si din tot mediul inconjurator. Singurii care mai par a fi interesati sunt niste turisti care fac poze dupa poze, insa, care, si ei, se dau de gol cand pozeaza cu mai mare entuziasm o masina de politie Smart decat un monument istoric.
Cand vad fetele odihnite si senine a acestor oameni, ma gandesc, oare la ce se gandesc... la azi? la maine? caci la ieri cu singuranta nu. Sa fie oare cu totii adeptii trairii pentru moment, care e atata de promovata acum in lume? Oare chiar pedestralul pe care si-ar ridica ei prezentul este unul al rutinei zilnice care e inflorita de cate o cafea scumpa la Starbucks, un cocktail la sfarsitul zilei sau o partida de sex fara complicatii la sfarsit de saptamana? Oare se gandesc la maine si muncesc zi de zi pentru a atunge niste teluri stabilite cu ani, luni sau saptamnai inainte? Oare sacrifica prezentrul pentru un viitor ipotetic? Iar persoanele acelea care dorm pe strada, sau se drogheaza sau vand kebap o viata intreaga, persoanele care nu au fete odihnite si curate, sunt ei oare cei care au gresit? care nu s-au gandit la maine? sau, in cazul dependetilor de droguri, cei care au refuzat sa accepte astazi-ul?
Acesta este adevarul pe care il caut... acesta este lucrul la care eu ma gandesc... de ce? fiindca nu stiu la ce altcefa sa ma gandesc... trebuie sa stiu pentru a continua, caci pana nu posed adevarul pe care il caut, nu posed nimic, nicio directie, niciun tel, nicio intelegere a situatiei. Trebuie sa stiu... sunt oare pe calea succesului? Sunt eu un viitor carierist, un om care se va integra intr-o societate unde individualismul si viitorul este totul chiar daca asta inseamna sacrificarea momentului? Sunt oare pe calea esecului? Un om pierdut pe fluviile vietii, incapabil sa-si gasesca drumul, care in cele din urma cade prada unei existente banale, jalnice, patetice care suge spiritul din om pana cand moare? Sau... sunt eu... oare... doar cel care vede aceste lucruri, cel care cauta o lume care, paote nici nu exista... sunt eu cel care cauta utopia si, cautand-o, nu vad ceea ce altii vad? ca utopia e chiar in fata mea si ea se numeste viata si trairea momentului?
Aceasta este adevarul pe care il caut... acest ansamblu de idei inconclusive care se scurg in derectii opuse si formeaza pata in jurui careia mi se invarte existenta... dar... acesta sunt eu... ciudatul care vede multe dar nu vede ceea ce e cel mai simplu de vazut...
